Se vrea adjunct la DIICOT. Procurorul Niță a fost admis pentru interviu!

Pe pagina oficială a Ministerului Justiției a fost postată lista procurorilor care îndeplinesc condițiile de participare la selecția în vederea efectuării propunerilor de numire pentru ocuparea unor funcții de conducere vacante.

Printre acestea se numără și cea de Adjunct al Procurorului șef al Directiei de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Pentru această funcție s-a înscris și Teodor Niță – procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Numele lui se regăsește pe lista procurorilor care îndeplinesc condițiile de participare la selecție. În fapt, pentru funcția de Adjunct al Procurorului șef al DIICOT au fost admiși: Ioana Bogdana Albani, Oana Daniela Pâțu, Teodor Niță și Oana Andreea Schmidt Hăineală. Cei patru procurori vor susține interviul în data de 29 ianuarie.

Timp alocat fiecărui candidat în vederea susținerii interviului este de 90 de minute, dintre care 30 pentru susținerea proiectului și 60 pentru întrebări și răspunsuri. Teodor Niță a fost programat la interviu la ora 13.30

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )