UE avertizează. Evoluţiile din România sunt o „otravă” pentru climatul de investiţii

Problemele care afectează principiile statului de drept în România, Polonia şi Ungaria au impact negativ asupra investiţiilor şi dezvoltării economice, afirmă Jyrki Katainen, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar UE pentru Locuri de muncă, Investiţii, Creştere economică şi Concurenţă.

„Cine investeşte, să spunem, 100 de milioane de euro într-o activitate de producţie vrea să ştie de ce drepturi beneficiază dacă se întâmplă ceva”, a declarat Jyrki Katainen.

Evoluţiile din ţări precum Polonia, Ungaria şi România sunt o „otravă” pentru climatul de investiţii, a atras atenţia oficialul european, citat de agenţiile de presă APA şi DPA şi de site-ul de ştiri TT.com.

Uniunea Europeană a criticat dur Ungaria şi Polonia pentru reforme adoptate în domeniul justiţiei. În cazul României, Comisia Europeană a avertizat recent, în raportul elaborat în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), că adoptarea legilor justiţiei şi presiunile asupra independenţei sistemului judiciar, în special asupra DNA, au generat dubii privind ireversibilitatea progreselor înregistrate în ultimii ani.

 

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )