Taxa pe lăcomie e unică pe Terra!

Guvernatorul Băncii Naţionale iese de fiecare dată şi vorbeşte public atunci când apar riscuri ce pot schimba echilibrul în ceea ce priveşte stabilitatea financiară şi asta a făcut şi marţi, când a spus public punctul lui de vedere, a declarat Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Naţională a României (BNR), la Digi24.

„Această taxă (taxa pe lăcomie n.r.) care are drept criteriu un indice al pieţei banilor este unică pe Terra, nimeni nu a mai făcut pe Terra această experienţă să vadă cum iese. Pentru că toată lumea înţelege că iese rău. Astăzi s-a spus pe piaţa vorbelor că leul s-a depreciat din cauza că a resimţit ce s-a întâmplat ieri la Banca Naţională. Păi ce s-a întâmplat ieri la Banca Naţională? Guvernatorul a făcut ceea ce face din septembrie 1990. În fiecare clipă când apar riscuri, determinări care ar putea să schimbe echilibrul în ceea ce priveşte stabilitatea financiară, guvernatorul a ieşit şi a vorbit public despre asta. Asta a făcut şi ieri. A ieşit şi a spus public punctul lui de vedere. Acum, bine, iese ministrul de Finanţe şi zice: îl voi chema să-mi răspundă. Nu este posibil. Există un cadru legal stabilit de lege şi cadrul acesta se numeşte Comitetul Naţional de Macroprundeţialitate”, a afirmat Vasilescu.

În opinia acestuia, invitaţia ministrului Finanţelor adresată guvernatorului BNR „nu a sunat deloc prieteneşte” ci „într-un fel ultimativ”, iar guvernatorul nu are dreptul să dea curs unei asemenea „chemări ultimative”.

„Guvernatorul s-a pronunţat ieri colocvial. A spus: nu putem discuta la televizor. Asta este o problemă pe care trebuie să o discutăm în cadrul legal. Şi acesta este singurul cadru legal pentru astfel de discuţii. Altul nu există. Sigur că ministrul ar putea să-l invite la minister pe guvernator, cu acest amendament că am fost şi eu la Banca Naţională, dar această invitaţie nu a sunat deloc prieteneşte. A sunat într-un fel ultimativ şi cred că guvernatorul nu are dreptul să dea curs unei asemenea chemări ultimative”, a afirmat consultantul BNR.

 

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )