Senatorul Popa dixit:”La Constanța, concubinajul între PNL și PSD durează de foarte mult timp”

Prezent la conferința de presă a organizației  ALDE Constanța, președintele organizației senatorul Ion Popa a anunțat că ținta pentru europarlamentare la nivelul județului:  15%. Și asta în condițiile în care reprezentanții ALDE duc bătălia politică atât cu PSD cât și cu PNL. Partide care în opinia senatorului Popa sunt în concubinaj.  „La Constanța, concubinajul între PNL și PSD durează de foarte mult timp”, a declarat Popa.

Senatorul a făcut și un apel către primari să înțeleagă că este campanie, iar reprezentanții partidelor merg în teritoriu, să discute cu oamenii. Motivul acestei precizări? Primarul Mangaliei , cel care i-a amenințat pe cei care fac campanie, dar și și primarul de la Mereni, care încalcă legea cum respiră”, așa după cum susține  senatorul ALDE.   

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )