Semne bune săptămâna are, pentru primari. Se achită facturile… PNDL

Executivul va adopta, în ședința de astăzi, un proiect de hotărâre privind alocarea fondurilor necesare pentru plata facturilor din programele PNDL 1 și PNDL 2, a anunțat premierul demis Viorica Dăncilă,

„Mâine vom avea Hotărâre de Guvern referitor la achitarea facturilor PNDL. Așa cum știţi, noi am sprijinit de fiecare dată comunitățile locale, iar aceste programe au fost foarte importante, s-au aplicat fără a ține cont de culoarea politică. Ministrul Finanțelor a făcut toate demersurile astfel încât mâine să putem să achităm facturile PNDL”, a anunțat, duminică, Viorica Dăncilă, relatează Mediafax. Proiectul de hotărâre nu se află, însă, pe ordinea de zi a ședinței de luni.

Pe ordinea de zi a ședinței Executivului de luni se află și aprobarea documentației de urbanism „Plan Urbanistic General al comunei Bârsana, județul Maramureş.

Un alt proiect de hotărâre discutat luni de Guvernul demis prevede aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Corp nou DS+P+5E în incinta Spitalului Județean de Urgență Dr.Pompei Samarian Călărași”.

Pe lista proiectelor care vor fi luate în discuție se află și mai multe hotărâri privind închirierea unor imobile din domeniul public al statului:

„ -Proiect de hotărâre privind închirierea unor spații din domeniul public al statului și administrarea Spitalului Clinic de Recuperare Medicală – Băile Felix, unitate sanitară din subordinea Ministerului Sănătății

-Proiect de hotărâre privind închirierea unor spații din domeniul public al statului și administrarea Institutului Oncologic „prof. Dr. Al. Trestioreanu” București, unitate sanitară din subordinea Ministerului Sănătății

-Proiect de hotărâre pentru aprobarea închirierii unei părţi din imobilul 2700 aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale”.

Executivul va adopta și un Memorandum cu tema: Aprobarea, de către România, a modificării Programului Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020 și mandatarea ministrului dezvoltării regionale ș administrației publice pentru realizarea demersurilor necesare în acest sens, precum şi pentru aprobarea oricăror modificări viitoare ale programului.

Cabinetul Dăncilă va adopta, de asemenea, Raportul privind activitatea Consiliului de Programare Economică în semestrul I al anului 2019.

Asociația Orașelor din România (AOR) a transmis, săptămâna trecută, că Guvernul și-a încălcat promisiunea făcută primarilor și nu a adoptat o hotărâre privind alocarea fondurilor necesare pentru plata facturilor din programele PNDL 1 şi PNDL 2, ceea ce va duce la blocarea proiectelor.

 

 

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus (0 )