Salariul mediu net din Educație a scăzut cu 477 de lei în iulie

 Sporurile, plata cu ora și voucherele influențează masiv veniturile din Învățământ

Salariul mediu net din învățământ a fost de 3.180 de lei în luna iulie, prima lună de vacanță, potrivit Institutului Național de Statistică. Datele arată o scădere 13% față de luna iunie, lună în care profesorii au fost în activitate și în care s-au dat sporuri și sume pentru plata cu ora, la care se adaugă și plata voucherelor de vacanță. Pe perioada vacanței profesorii și personalul din Educație nu încasează anumite sporuri și sunt sistate contractele pentru plata cu ora, conform edupedu.ro

Evoluția salariului mediu net în Educație arată că în acest domeniu, în luna iulie a avut loc cea mai mare scădere salarială din întreg sectorul bugetar (13%), față de 2% în administrație publică și 1,1% în sănătate. Potrivit INS reducerea vine ca urmare a acordării în luna precedentă (iunie) a biletelor de valoare (tichete de vacanţă), la care se adaugă reducerea sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare.

În ultimul an creșterea salariului mediu net din Educație a fost de 481 de lei, potrivit datelor oficiale. În iulie 2018 salariul era de 2699 de lei, iar un an mai târziu de 3.180 de lei.

Salariul din prima lună de vacanță a ajuns mai jos decât cel de la începutul anului, potrivit datelor INS. Asta arată influența mare pe care veniturile din sporuri, plata cu ora sau tichete de vacanță o au asupra salariului mediu net din acest domeniu.

Din septembrie anul trecut salariul mediu din Educație a depăși salariul mediu net la nivelul întregii economii, aproape în fiecare lună. Salariul mediu net pe Economie era în iulie de 3.119 lei.

În sistemul de învățământ lucrează circa 236 de mii de cadre didactice, potrivit INS. Câştigul salarial nominal net se obţine prin scăderea din câştigul salarial nominal brut a impozitului, contribuţiei salariaţilor pentru asigurările sociale de sănătate, contribuţiei individuale de asigurări sociale de stat şi a contribuţiei salariaţilor la bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Începând cu anul 2018, câştigul salarial nominal net se obţine prin scăderea din câştigul salarial nominal brut a impozitului, contribuţiei de asigurări sociale datorată de salariaţi şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată de salariaţi.

CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )