PLUS – un partid cu practici… PSD-iste

Se pare că, în partidul lui Dacian Cioloș  scandalurile se țin  lanț. La sfârșit de săptămână în două organizații s-a înregistrat două demisii.Prima la Constanța, iar cea de a două în Arad. Dacă la cea de la malul mării demisia a fost doar dintr-o funcție, la Arad s-a lăsat cu părăsirea partidului.  

Membri înscriși și aduși la vot cu autobuzul.

Alegerile pentru Biroul Judeţean Arad al PLUS generează un scandal intern în partidul condus de Dacian Cioloş. Laura Pascu, membră a PLUS care a dus recent steagul partidului pe cel mai înalt vârf din Munţii Caucaz,  anunța, duminică, faptul că  demisionează din partid, fiind dezamăgită de practicile unor colegi.

„Am intrat în Partidul Unității Libertății și Solidarității pentru că am crezut în principiile și ideile prezentate în Manifestul PLUS. Onestitate. Competență. Integritate. Dar și pentru că am încredere totală în Dacian Cioloș. Cred în meritocrație. Cred în omul potrivit la locul potrivit. Și pentru că toate aceaste credințe ale mele mi-au fost demontate azi, drumurile noastre se despart. Al meu și al partidului.

 Atât timp cât nu vom înțelege că nu putem face politică nouă cu metehne vechi, pesediste, cât timp nu vom vota cu capul nostru și nu așa cum ne dictează cineva pe foaie, cât timp vom accepta și vom menține un nivel de analfabetism funcțional în rândul membrilor de partid sau al conducerii acestuia, cu părere de rău o spun că NU VOM SCHIMBA NIMIC în țara asta. Nu am candidat la nicio funcție și, ca simplu membru, sunt absolut dezamăgită de rezultatul alegerilor Biroului Județean.

Și, pentru că nu-mi permit luxul de a mă preface și de a sta cuminte în banca mea, voi ieși din PLUS Arad. NU așa se contruiește un partid curat. Cu membri înscriși și aduși la vot cu autobuzul. Cu influențări directe cum și ce să voteze. Cu manipulări și tactici pesediste.Regret profund și deplâng soarta filialei Arad. Și cel mai rău îmi pare că trebuie să plec.

P.S.: Dacian, nu ai un alt partid?”,  a scris Laura Pascu pe Facebook.

Oameni impuși discreționar

Aleasă, cu doar o lună în urmă, în funcția de șef al departamentului de comunicare din PLUS Constanța, Emilia Ceapă și-a anunțat, la sfârșit de săptămână, demisia. Într-o postare pe pagina sa de socializare, Ceapă l-a acuzat pe Sorin Iacob, secretarul organizației, dar și pe Lucian Muflic, președintele acesteia, de imixtiune în acest departament. În fapt și Ceapă și-a dat demisia tot din motive de practici nedemocratice din partidul lui Cioloș.   

 „Ca urmare a zvonurilor apărute , cum că am fost demisă, vreau să clarific situația demisiei mele din funcția de responsabil comunicare din cadrul Biroul județean al organizației PLUS Constanța. Din păcate, din momentul în care am fost numită, am observat o reticiență a președintelui, Lucian Muflic, și a secretarului, Sorin Iacob, față de organizarea departamentului de comunicare. În special, Sorin Iacob a încercat să-și impună persoanele de pe lângă el în cadrul departamentului de comunicare, lucru pe care eu nu l-am acceptat. În data de 05.septembrie.2019, când am convocat ședința pentru organizarea departamentului de comunicare, au participat și două persoane aduse de Lucian Muflic, acestea fiind Raluca Nanu și Dorin Delcă. În urma discuțiilor, Lucian a înțeles să impună ca persoană ce ține legătura cu Bucureștiul pe Raluca Nanu, cea care în cadrul departamentului de comunicare s-a remarcat prin greșeli și cu care eu nu sunt de acord. Revenind la demisia mea, aceasta a venit imediat după întâlnirea descrisă mai sus, ca urmare:

1. a faptului că nu am fost lăsată să organizez departamentul (în urmă cu o săptămână Lucian Muflic a solicitat să fac organigrama departamentului, iar Sorin Iacob a solicitat organizarea departamentului),

2. a impunerii anumitor persoane în poziții cheie în cadrul departamentului,

3. a faptului că nu a existat susținere reală din partea conducerii organizației PLUS Constanța.

Demisia este refuzul meu de a accepta situația existentă – eu nedorind să ocup o funcție golită de atribuții și responsabilități la modul în care vede acum Lucian Muflic această funcție – și, de asemenea, mi-am dat demisia datorită faptului că nu am fost lăsată să îmi fac treaba pentru care am fost numită prin impunerea discreționară a anumitor oameni”, a scris  Emilia Ceapă.

CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )