„Opriţi-o pe Doamna în negru de la Ministerul Şomajului şi Prăbuşirii Sociale” !

Moțiunea împotriva Violetei Alexandru, comparată cu Elena Ceaușeșcu, a fost adoptată

Dezbaterea moţiunii simple iniţiate de PSD împotriva ministrului Muncii, Violeta Alexandru, intitulată „Opriţi-o pe Doamna în negru de la Ministerul Şomajului şi Prăbuşirii Sociale”, s-a desfășurat marți în plenul Senatului, cu jigniri adresate de la microfon.

Cei 59 de iniţiatori solicită demisia ministrului, pe motiv că Ordonanţa 30/2020 privind şomajul tehnic şi măsurile legate de acordarea de ajutoare diverselor categorii vulnerabile a fost „atât de prost scrisă” încât a fost nevoie de modificarea sa de şase ori.

„Trebuia să veniţi cu măsuri care să preîntâmpine degradarea socială şi a situaţiei materiale a celor loviţi de criză. Soluţia dumneavoastră s-a numit OUG 30, care trebuia să regleze şomajul tehnic, precum şi măsurile legate de acordarea de ajutoare diverselor categorii vulnerabile. A fost atât de prost scrisă Ordonanţa 30, încât a fost nevoie să o modificaţi de şase ori, prin ordonanţe de urgenţă succesive. (…) Şi dacă ne referim doar la domeniul pe care îl păstoriţi, ce argumente puteţi găsi ca în doar 60 de zile să modificaţi de atâtea ori un act normativ pe care dumneavoastră l-aţi elaborat?”, se arată în textul moțiunii.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat în plenul de marți că „Violeta Alexandru se comportă ca Elena Ceaușescu”.

„De câte ori vă aud îmi pare că Elena Ceușescu a prins glas din nou. Mama propagandei și a manipulării, așa v-aș defini. Disprețul pe care îl afișați îl afișa și tovarășa”, a spus Tăriceanu.

Surpriza a venit de la senatorul PMP Dorin Bădulescu, care a anunțat la dezbaterea moțiunii simple depusă împotriva ministrului Muncii, Violeta Alexandru, că el va vota moțiunea și că acesta este „doar începutul”. PMP nu s-a mai poziționat la moțiuni simple împotriva membrilor Guvernului.

„Tocmai ați pierdut spriinul parlamentarilor PMP de Buzău. Țineți minte și spuneți-i și domnului Orban, votul meu e doar începutul!”, i-a spus Bădulescu ministrului Muncii.

În urma votului exprimat de senatori, moțiunea simplă împotriva ministrului Violeta Alexandru a fost adoptată. Dintr-un total de 136 de senatori, au fost prezenți 113, au votat 104 și s-au înregistrat 76 de voturi pentru, 28 împotrivă, zero abțineri și voturi nule.

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )