Marcel Ciolacu: Românii au de ales între un PSD reformat care știe ce are de făcut și un PNL incompetent care e mai periculos decât covid-ul

Programul de guvernare al Partidului Social Democrat a fost lansat  în cadrul unui eveniment restrâns la Romexpo. La evenimentul de lansare a programului PSD, președintele partidului, Marcel Ciolacu, a menționat că pe 6 decembrie românii au de ales între un PSD reformat care știe ce are de făcut și un PNL incompetent care e mai periculos decât covid-ul.

Social democrații au  soluţii, au specialişti

„Românii trebuie să voteze pentru a-și lua viața înapoi. Pe 6 decembrie pot vota cu PNL, cu incompetența și eșecul lor sau pot vota cu PSD pentru siguranța unui trai mai bun, pentru a rezolva criza sanitară, pentru a relansa economia, pentru a pune țara din nou în mișcare. Am petrecut luni întregi transformându-ne într-un partid modern, cu oameni profesioniști, integri, partid capabil să pună țara în mișcare din nou. Alături de noi îi avem azi pe unii din cei mai buni specialişti din domeniul sănătăţii, candidaţi puternici, lideri locali apreciaţi în comunităţile lor, toţi sunt pregătiţi să muncească pentru a stopa pandemia şi a reporni economia, toţi sunt pregătiţi să lucreze pentru români. PSD are soluţii, are specialişti. PNL e periculos de incompetent, e mai periculos decât virusul”, a declarat Marcel Ciolacu.

Liderul senatorilor PSD, Radu-Ștefan Oprea, a prezentat  echipa care a lucrat la programul de guvernare al partidului.

Coordonatorul principal al programului de guvernare: Sorin Grindeanu, Sănătate: Florin Bodog, Florin Buicu, Alexandru Rafila, Educație: Mihnea Costoiu, Externe: Titus Corlăţean, Agricultură: Daniel Botaniu, Apărare: Mihai Fifor, Cultură: Lucian Romaşcanu, Mediu: Lucian Simion, Justiţie: Robert Cazanciuc,Fonduri UE: Victor Negrescu, Roxana Mînzatu,Muncă: Marius Budăi, Dezvoltare: Daniel Suciu, Digitalizare: Alexandru Petrescu, Economie: Radu Ştefan Oprea

Prioritatea zero a viitorului Guvern este siguranţa locului de muncă

Coordonatorul programului de guvernare PSD, fostul premier Sorin Grindeanu, a declarat că din prima şedinţă de Guvern s-ar putea creşte veniturile angajaţilor dacă social-democraţii vor forma Executivul rezultat după alegerile parlamentare din 6 decembrie.

„Prioritatea zero a viitorului Guvern este siguranţa locului de muncă.Ce putem face din prima sedinţă de Guvern? Creştem veniturile (salariaţilor) prin reducerea impozitării: creştem deducerile, sumele din salariul brut care pot fi netaxate, neimpozitate”, a declarat fostul premier. Potrivit acestuia, măsura ar avea un impact de doar 0,2% din PIB. El a indicat că PSD se mai angajează să crească pensiile cu 26% şi să dubleze alocaţia de stat pentru copii.

„Promovăm munca şi garantăm siguranţa locului de muncă. Creştem salariile şi pensiile mici să aducem mai mulţi români în clasa de mijloc. Suntem pregătiţi să combatem pandemia prin specialişti de marcă şi testare extinsă”, a mai spus Grindeanu.

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )