Lui Catani de Constanța nu-i plac… decolteurile

Personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și din structurile sale teritoriale subordonate, Comisariatele Regionale și Județene pentru Protecția Consumatorilor, trebuie să aibă o ținută decentă, de birou, într-o manieră care arată demnitate și respect față de instituție și cetățean, curată și, de asemenea, să aibă un comportament cuviincios, menționează un nou Ordin al Președintelui ANPC, Horia-Miron Constantinescu. Cel recunoscut drept Catani de Constanța în perioada în care a fost șef al OPC-ului local.

Noile reguli stabilesc care sunt ținutele acceptate pentru personal, femei și bărbați

Fără paiete, sclipici sau  bijuterii extravagante    

 Femeile trebuie să aibă o ținută alcătuită din rochii, fără tăieturi, fermoare, imprimeuri excesive, să fie clasice, decente sau costum două piese, cu fustă sau pantalon, (lungimea fustei imediat deasupra genunchilor, limita de decență), cămașă, bluză, fără decolteuri, fără paiete sau sclipici, haine mulate. Se interzice purtarea bijuteriilor în exces, extravagante, opulente, ostentative, păstrând o limită de decență. Se interzice machiajul strident, aspectul facial și capilar trebuie să fie îngrijit, decent.

În cazul bărbaților, ținuta va fi alcătuită obligatoriu din cămașă, cu mânecă lungă, simplă, clasică, de culoare alb, albastru, bej, bleumarin, negru și pantaloni uni care trebuie să fie drepți, fără tăieturi, fermoare, imprimeuri. Încălțămintea va fi alcătuită din pantofi uni, sunt excluse articolele de încălțăminte în stil sport (teniși, bascheți, adidași) și sandalele. Haina de toamnă/iarnă nu va conține accesorii extravagante, în exces, fiind una clasică.

Interzis cu păr sau barbă de o lungime peste medie

Bărbaților le este exclusă purtarea accesoriilor, bijuteriilor, se acceptă doar verigheta. Aspectul facial și capilar îngrijit, decent, fiind interzis bărbaților purtarea părului și a bărbii de o lungime peste medie.

Sunt interzise, de asemenea, pentru întreg personalul pantalonii scurți, tăiați sau colanții, sandalele gen papuci de plajă, pălăriile sau șepcile, cămășile ieșite din pantaloni sau descheiate, hainele mulate indecent, îmbrăcămintea indicând afilierea la o bandă sau alte obiecte de îmbrăcăminte cu caracter ofensator, vulgar, rasist, sexist, obscen, haine cu desene sau cuvinte sugestive, slogane, sau imagini, inclusiv creaturi grotești. Nu vor fi permise articolele de îmbrăcăminte sfâșiate, murdare și zdrențăroase, articolele de îmbrăcăminte provocatoare sau purtate provocator.

Termenul de implementare a noului cod de conduită este de 7 zile de la data intrării în vigoare. 9

CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )