Firmele care dețin hoteluri în județul Constanța au cea mai mare marjă de profit

Veniturile totale ale firmelor din domeniul hotelier au fost de peste 5,5 mld. RON în anul 2018, în creștere cu 10% față de anul anterior și cu 18% în raport cu 2016, când companiile de profil au raportat venituri de 4,66 mld. RON.

Marja de profit a companiilor din domeniul hotelier a înregistrat o creștere spectaculoasă, de la 6,3% în anul 2016 la peste 15% in 2018.

Evolutia pieței hoteliere la nivel de venituri – avans de 10% în 2018 comparativ cu anul precedent – este în linie cu creșterile macro raportate de acest sector de activitate: ponderea turismului în Produsul Intern Brut (PIB) a crescut de la 1,5% la aproximativ 2,6%, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în anul 2018 au însumat 12,8 milioane, în creștere cu 6,3% față de anul 2017, iar înnoptările, în număr de 28,4 milioane, au avansat cu 5,7%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.

În același timp, piața hotelieră din România rămâne una dintre cele mai atractive piețe din regiune în ceea ce privește sectorul de tranzacții și investiții. Avansul pieței hoteliere are la bază creșterea constantă a capacității de cazare a hotelurilor din marile orașe, introducerea voucherelor de vacanță, creșterea tarifelor și a gradului de ocupare pentru hotelurile din țară, a declarat Adrian Dragomir, CEO Termene.ro.

Analiza Termene.ro scoate în evidența și o serie de lucruri inedite, precum faptul că aproape jumătate din cota de piață a industriei hoteliere din România este deținută de companiile înființate în urmă cu mai bine de 24 de ani.

Cele mai profitabile hoteluri sunt cele de la Marea Neagră și de pe Valea Prahovei

Dacă restrangem analiza la nivelul județelor de top din turismul românesc, cu cele mai multe locuri de cazare, experții Termene.ro observă că firmele care dețin hoteluri în județul Constanta au cea mai mare marjă de profit (o medie de aproximativ 22%), pe locul doi clasându-se companiile din județele Vâlcea și Prahova, cu 19%. La polul opus, dintre județele de top, companiile din județul Bihor au cea mai mică profitabilitate, 9%, pe când cele din Municipiul București au o marjă de profit de 14%. F

CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus (0 )