FFPPG aprobă proiectul pentru amendarea Legii offshore

Se reglementează investițiile în zăcămintele de gaze din Marea Neagră

Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG), o asociație a celor mai mari producători din domeniu, aprobă proiectul Ministerului Energiei pentru amendarea Legii offshore. ”Noile revizuiri propuse de pentru legea Offshore și legea Petrolului, în forma publicată în data de 20 septembrie contribuie la clarificarea și îmbunătățirea cadrului fiscal”, arată Federația într-un comunicat de presă.

Reamintim că Ministerul Energiei a pus în dezbatere publică un proiect de lege care modifică radical Legea offshore 256/2018, care reglementează investițiile în zăcămintele de gaze din Marea Neagră. Proiectul elimină multe dintre barierele fiscale și de reglementare, introduse în lege de Liviu Dragnea, care au determinat companii precum ExxonMobil și OMV să stopeze investițiile.

”Prin setul de amendamente nou introdus, autoritățile recunosc deopotrivă necesitatea asigurării stabilității și competitivității regimului fiscal aplicabil sectorului offshore”, arată petroliștii în comunicfshoreatul citat.

“Investitorii nu cer nici lucruri multe, nici complexe: cer stabilitate fiscală, predictibilitate legislativă, liberalizarea pieței și asigurarea unui cadru competitiv și dezvoltarea infrastructurii naționale de gaze naturale. FPPG salută faptul că autoritățile doresc modificarea legislației în favoarea dezvoltării proiectelor de investiții în petrol și gaze”, arată Daniel Apostol, director de relații externe al asociației.

Proiectul pus în dezbatere publică de Ministerul Energiei este mult mai favorabil companiilor din Marea Neagră, aducând atât scăderi de taxe și impozite, cât și eliminarea obligației de a vinde gazele pe piața internă.

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus (0 )