Din Venezuela în Cernavodă, fără forme legale

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Cernavodă s-au sesizat din oficiu asupra faptului că la o locație din oraș se află o femeie, despre care aveau date că provine din America de Sud și că ar locui fără forme legale. Femeia în cauză nu a putut prezenta documente de identitate valabile, ci doar un act de rezidență spaniol, motivând că și-ar fi pierdut actele în împrejurări necunoscute.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că respectiva femeie are vârsta de 39 de ani, este cetățean al statului Venezuela și ar fi sosit în Europa în anul 2001, căsătorindu-se cu un cetățean spaniol. Deoarece existau suspiciuni cu privire la condițiile în care femeia ar fi pătruns pe teritoriul statului român, a fost informat Serviciul pentru Imigrări Constanța, persoana fiind predată pe bază de proces verbal.

La finalizarea verificărilor, polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări vor lua măsurile legale ce se impun în astfel de situații.

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )