De ce mi-ați bătut obrazul, domnule Niculescu? Vă bate Huțucul la poponeț de prefect?!   

Am participat, invitată fiind, ca mulți alți jurnaliști, la inaugurarea complexului Amfiteatru- Panoramic–Belvedere. Lume multă, politicieni așijderea. Stelian Ion, Mircea Dobre, Corina Martin, Nicu Moga, Cristian Radu, Gheorghe Dragomir, Robert Boroianu și…George Niculescu.

Să nu pretindă cineva că Niculescu, prefectul în exercițiu, nu este politician! Că doar nu l-au implementat în funcție marțieni și nu guvernul PNL-ist la recomandarea peneliștilor lui Huțucă?

Am discutat civilizat și argumentat cu mai toți. Chiar și cu Mircea Dobre, cel care avea o mare supărarea pe site-ul proconstanța.ro. I-am ascultat argumentele, i le respect, chiar dacă nu sunt de acord cu ele. Iar deputatul Pro România a procedat fix la fel cu ale mele argumente. Mai mult decât atât, nu a luat-o la fugă când i-am făcut poze.

Așa cum, de altfel, nu a luat startul de jos nici unul dintre cei menționați anterior. Nici Stelian Ion, cel care m-am salutat cu politețe, în ciuda faptului că, nu de puține ori, am zburătăcit useriștii constănțeni în materialele proconstanța.ro. Nici Corina Martin, nici Nicu Moga, nici Cristian Radu, nici Gheorghe Dragomir, nici Robert Boroianu.

Singurul care mai avea puțin și o tulea din acel loc mai abitir ca armăsari din block start a fost George Niculescu. A și făcut-o!  Nu înainte de a-mi bate obrazul! De ce? Pentru că am vrut să îi fac o poză. Recunosc, nu am reușit. În momentul în care mi-am pregătit telefonul …a întors spatele. Pentru că nu era distanța prea mică între noi, l-am întrebat, prin gesturi ale mâinilor, de ce a recurs la această mârlănie. Explicația prefectului? Era un eveniment privat!

Ei aș, Niculescule! Cât de privat este un eveniment la care fusese invitată toată presa locală? Sau poate, domn prefect, ați vrut să spuneți că  v-ați lăsat acasă sacoul de reprezentant al guvernului în teritoriu și v-ați tras , pentru evenimentul de lansare a candidaturii lui Mohammad Murad, cămașa  de persoană fizică, adicătelea privată ?

Încercați alte explicații stimabile, nu de altceva, dar de aiureli cu politicieni care, când nu le dă bine o postură, o dau în …privată, ne-am cam săturat. Ca să nu folosesc un termen pe măsura mârlăniei dumneavostră. Atât atunci când ați întors spatele, cât și când mi-ați bătut obrazul.

După ce a recurs la acest gen de comportament, prefectul județului Constanța a dispărut din peisaj. Din cel în care ne-am aflat pentru două minute față în față, chiar dacă între noi mai erau câteva persoane.

Nu a dispărut, însă, din peisajul evenimentului. L-am redescoperit, cinci minute la târziu, pe terasă, la aceeași masă cu Gheorghe Dragomir și Robert Boroianu. Cei care, nu cu mult timp în urmă, mi-au spus deschis, cu subiect și predicat că sunt prezenți acolo în calitate de prieteni și susținători al lui Murad. Clar, răspicat, asumat.

George Niculescu a șters-o mintenaș și de la masa celor doi. Atunci am înțeles de ce nu a dorit prefectul Constanței să fie tras în poză. DE FRICĂ !!! DE FRICA HUȚUCULUI!!!

Se temea sărmanul numit de guvernul PNL-ist, cu sprijinul Huțucului penelist, că va afla șeful său politic de mica lui trădare, fiind prezent la lansarea adversarului. Pentru că, începând de sâmbătă seara, în mintea huțucilor așa este catalogat Murad.

Și dacă îi ajunge Huțucului la ureche liberală și faptul că a stat la masă cu Dragomir și Boroianu,  să te ți bătăie la poponeț de prefect! Căci este de notorietate “iubirea” profundă pe care le-o poartă celor doi, actualul președinte al PNL Constanța. Ajuns lider cu sprijinul lui Dragomir, de altfel. Dar ce mai contează un mic amănunt de acest gen, pentru un ipochimen care, ajuns mare șef de organizație, se întreabă și acum ce caută în acestă postură.

Revenind la Niculescu, un lucru este clar: așa ajung toți ginerici implementați în te miri ce funcții doar pentru că sunt…ginerici.  Niște iepurași fricoși, cărora le tremură coada prefecturală, pentru că va afla șeful de partid ce ghidușie privată au făcut și nu îi va mai pune pe liste, la alegerile parlamentare!

PS

Mi-am dorit să ilustrez materialul cu fața prefectului. Îmi cer scuze eu în numele lui George Niculescu, pentru că putem arăta  cititorilor noștri doar…dosul reprezentatului guvernului în teritoriu.

PS 1.

Nu este, totuși, cel în pantaloni scurți verzi și cu maiou. Este cel de lângă…

Măriuca ANDRONE

 

 

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )