Dacă-i miercuri, este asumare guvernamentală ! Dacă-i joi, este moțiune ce cenzură?

Guvernul a aprobat forma finală, cu amendamente, a proiectului de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin pe care urmează să-şi angajeze răspunderea miercuri în Parlament, a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

Deși nu era pe ordinea de zi, proiectul de ordonanță de urgență prin care se va modifica legea electorală, astfel încât președinții de consilii județene să nu mai fie aleși prin votul cetățenilor, ci numiți de către consilierii județeni, urma să fie discutat de către Cabinetul Orban în ședința de marți, cu posibilitatea de adoptare. Nu a fost discutat însă.

„O să vedem dacă putem scoate din Comisia de cod electoral, dacă putem să obținem raportul și să o aducem în plenul Camerei Deputaților, preferăm această variantă. Dacă nu, există posibilitatea de a emite ordonanță de urgență”, a declarat premierul Ludovic Orban

Președinții de consilii județene sunt în prezent aleși prin votul cetățenilor, ca urmare a unei OUG adoptate pe 3 iulie 2019, de către Guvernul Dăncilă.

Vom vedea la vot dacă sunt voturile necesare

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, preşedinte interimar al PSD, a declarat că este posibil ca social-democraţii să depună moţiunea de cenzură joi, după ce Guvernul îşi va angaja răspunderea pe proiectul privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

„Dacă miercuri este asumarea , presupun că joi vom depune moţiunea de cenzură, pentru că o avem deja făcută. Veţi vedea la vot dacă sunt voturile necesare”, a spus Ciolacu.

Miercuri, Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună extraordinară pentru angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Potrivit Constituţiei, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. Guvernul este demis dacă moţiunea de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea proiectului, a fost votată. Dacă Executivul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat.

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )