Când pe organu´ (de poliție) îl doare în… organ !

Duminică, ora 14.45, Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Oră de vizită, pacient internat pe secția Ortopedie și operat de cox artroză,  necesitând  cadru metalic pentru deplasare în perioada post operatorie.

Duminică, ora 14.45, a fost momentul în care am regretat că nu sunt…miriapod. Era singura postură în care aș fi reușit să car: una bucată cadru metalic( nu neapărat greu, dar voluminos și dificil de apucat dată fiind forma, fie ea și strânsă), două bucăți pungi burdușite ( una cu schimburi, prosoape și alte …cârpe, cealaltă cu friptură, salată, pâine, desert și ceva fructe), o punguliță cu o carte și ceva reviste plus, bonus, o altă geantă în care se aflau oarece obiecte de strictă necesitate. Adăugați la toate acestea și eterna geantă feminină atârnată pe un umăr și aveți dimensiunea posturii în care mă aflam. Noroc că s-au “inventat” prietenii. De data aceasta în persoana Claudiei. Cea care s-a oferit să mă transporte cu harnașamentul aferent până la spital.

Zis și făcut. După ce l-am “parcat” pe Lucian la agenția  Loto, rugându-ne, mai în glumă mai în serios, să dea lovitura, am demarat vitejește spre spital. Pe drum, pe principiul caragialesc “fi bărbată Zoe”, ne-am …îmbărbătat un pe cealaltă, convinse fiind că vom reuși, repartizându-ne frățește bagajele, să ajungem tefere până la etajul 4. Nu de altceva dar dacă una dintre noi s-ar fi împiedicat pe scări,  riscam să mărim populația de pacienți de pe secția Ortopedie.

Întru îndeplinirea acestui  “deziderat”, ne-am făcut și un plan: intrăm  pe la Euromedica, parcăm cât se mai aproape de scări, extragem bagajele de pe bancheta din spate,  și, apoi, târăș grăbiș, cum le stă bine unor doamne trecute, totuși, de prima tinerețe, urcăm până la etajul 4.

Socoteala din buburuza Claudiei  nu s-a potrivit, însă, cu cea din târgul spitalului. Acolo unde, chiar în fața barierelor ( de care  unele mașini treceau, altele… nu), ne-am lovit de  “intransigența” paznicului. În fapt, un angajat al firmei pază care are contract cu spitalul pentru efectuarea acestui serviciu. Și cum din dreptul gheretei ne făcea semn că nu avem voie să trecem de bariere, în condițiile în care în fața noastră doar ce depășiseră acest obstacol vreo două mașini, am coborât să îi explic omului situația. Adică să-l fac să înțeleagă că nu vrem să pătrundem cu mașina pentru că ne este lene să ne deplasăm, ci pentru că avem mult bagaj. Vigilent nevoie mare, paznicul nu a cedat rugăminților. Ne-a făcut o “favoare” însă. Ne-a indicat un loc în care am fi putut să parcăm mașina. Acum ce mai conta că era unde a înțărcat mutu iapa față de scările de acces în spital, important era că nu s-a burzuluit atât de tare încât să ne trimită în…bulevard.

Resemnată și regretând, din nou, că nu sunt miriapod ( așa cum mi-aș fi dorit să fie, la acel moment, și Claudia)  am dat să mă urc în mașină. Nu am mai făcut-o pentru că în secunda următoare, lângă ghereta cerberului de la barierele spitalului, a oprit o mașină, Din ea a descins un individ care, prietenește, i-a spus paznicului că stă cu mașina acolo până vin fetele. Iar pe fața paznicului nu a tresărit vreun mușchi care să schițeze măcar o vagă urmă de dezaprobare. Nici vorbă de așa ceva! Ba, mai mult decât atât, pe un ton mieros i-a spus individului că poate să intre cu mașina dacă vrea.

Nu am socotit  câte puncte negre am văzut în fața ochilor, dar am numărat în gând până la zece. Interval necesar pentru a mă calma. Apoi, pe un ton civilizat l-am întrebat pe cerber: dacă am aveam jeanși rupți în genunchi, cămașă descheiată până la ombilic și ochelari de soare șmecheri, mă lăsați să parchez aici sau să trec de bariere? Răspunsul a venit, culmea,  de la ipochimenul cu jeanșii rupți în genunchi, cămașă descheiată până la ombilic și ochelari șmecheri.  Doamnă eu sunt organ, eu sunt organ. Organ de poliție. Uitați-vă în geamul mașinii , am patalamaua”, se isteriza individul. Scoțându-mi, ușurel, telefonul pentru a face o poză mașinii i-am răspuns: „Ghinion! Și eu sunt organ. De presă.“  A urmat o serie de aprecieri nu tocmai laudative la adresa mass media, cea de care, așa după cum a precizat, îl doare în …organ,  căci el este polițist și face ce vrea! Și, pare-se, nu orice fel de polițist ci LOCAL! A dispărut , totuși, după gheretă și a reapărut portarul, cel care ne-a îndemnat, mieros, să trecem de bariera pe care doar ce o ridicase pentru noi.

Am trecut, cu toate că nu ar mai fi trebuit să o facem, dar imaginea a doi miriapozi a fost prea mult pentru mine,  duminică la ora 15.00.

PS

Am ajuns cu bine la Ortopedie. Eu am rămas, Claudia a plecat să-l recupereze pe Lucian. Când a ajuns, din nou, în dreptul barierei, i-a spus portarului că este posibil să se întoarcă după mine . Răspunsul a venit rapid cu zâmbetul pe buze:  oricând, doamnă, vă mai așteptăm pe la noi!  

PS 1

Nu am reușit să-I fac o poză organului, dar dacă cineva din conducerea Poliție, locală sau  județeană,  vrea să afle cine este ipochimenul pe care îl doare în …organ de corectitudinea și atitudinea angajaților ei,  pot afla verificând numărul mașinii pe parbrizul căreia avea lipită patalamaua. Cea care, în concepția organului îi dă dreptul să facă ce vrea, unde vrea și cu cine vrea. Și nu vreau să mă gândesc, ce ar fi putut să spună sau cum ar fi reacționat ipochimenul bașca paznicul,  dacă nu eram și eu organ. De presă…      

Măriuca ANDRONE 

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )