Când mediocritatea PNL-istă a ajuns la putere, meritocrația a fost mazilită!

Meritocrație – formă de guvernământ sau de organizare în care nominalizarea este făcută și sarcinile sunt atribuite pe baza abilității (meritelor) și talentului, nu pe baza unor factori determinanți privind poziția socială sau puterea politică.

Nu cred că întâmplătorul președinte al partidului aflat la guvernare, Sică Mandolină pre nume penelist, se va trezi vreodată din beția puterii. Indiferent de numărul dezalcoolizărilor… politice la care va participa.

Spun asta dintr-un motiv demonstrat istoric, nu numai pe meleaguri mioritice. Drept este, însă, că în România se manifestă cel mai pregnant: cu cât personajul ajuns în capul mesei din Palatul Victoria este mai mediocru, cu atât se ambetează mai abitir cu aburii puterii executive.

Exemple întru demonstrarea celor scrise mai sus au fost, din nefericire pentru români, cu duiumul.  Trebuie recunoscut, totuși, că cel mai elocvent este Ludovic Orban.

Un mediocru în toate privințele. În cel politic, sector în care nu a câștigat nici o bătălie directă, înfrângerile în postura de candidat la primăria Capitalei fiind de tot râsul. În viața de partid, faptul că a ajuns la conducerea acestuia fiind doar o chestiune conjuncturală. Adică rezultatul negocierilor dintre foștii PDL-iști și ce mai rămăsese dintre PNL-iști, într-un partid condus anterior de două doamne neinspirate, dar pline de aspirații. Alina Ghorghiu soție de etern  aspirant la conducerea BNR și Raluca Turcan etern aspirantă la tot ce se poate. În viața profesională, activitate marcată de o angajare cel puțin dubioasă, care-i asigura un venit așijderea. Și, bomboana de pe coliva penelistă, în postura de premier demis printr-o moțiune și repus în funcție dintr-un ambâț prezidențial coroborat cu acțiunile unei opoziții cel puțin turmentată.

Culmea este că acest monument de mediocritate și-a permis să se bată pe burdihan guvernamental pentru că profesorul Adrian Streinu Cercel a fost demis de la  conducerea comisiei ȘTIINȚIFICE anti-COVID din Ministerul Sănătății.

ȘTIINȚIFICE, Orbane, chestiune cu care tu nu ai și nu vei avea vreodată ceva în comun! ȘTIINȚIFICE, Ludovice, preocupare mult prea îndepărtată de apucăturile tale de politruc din te miri ce sovrom rusesc cu sediul în București!

Și dacă ai crezut, fie și o secundă, că dai dovadă de multă știință referindu-te la un profesor universitar – recunoscut la nivel european drept o somitate în materie- bășcălios, salutând demiterea lui Cercel, ar fi mai bine să te duci acolo unde îți este locul. La CÂRCIUMA politică din care ai aterizat în postură de lider al unui partid ce a fost condus de Brătieni. Cei care, în mod cert, se răsucesc în mormânt acum, când formațiunea politică fondată de ei a ajuns pe mâinile unui abțiguit guvernamental.

Și când te duci la CÂRCIUMA politică din care ai aterizat în postură de lider de partid, poate te apuci să citești studiile profesorului Adrian Streinu Cercel. Știu, îți va fi greu, nu neapărat din motive de șnapsuri sau halbe doctrinare, dar fă un efort măcar să parcurgi titlurile. Mai apoi, fie și pe trei cărări…politice, poate ajungi și la Institutul Matei Balș. Să ai și tu habar ce a construit o personalitate. Adicătelea ceva ce tu nu vei fi vreodată!

Și când te duci la CÂRCIUMA politică din care ai aterizat în postură de lider de partid, poate îl iei cu tine și pe Neluțu. Tătaru de la Sănătate. Individul care a vorbit, de fapt, în spațiul public despre carantinarea persoanelor de peste 65 de ani, ca mai apoi să se spele pe mâini de declarația aiuritoare, mai abitir ca Pilat din Pont.

Pe voi, ca și pe Iohannisul din fruntea Cotrocenilor, nu va mai spală nici apa din Marea Neagră după mizeria pusă la cale împotriva unei personalități medicale recunoscută de toată lumea. De ai lui colegi din toată țara, cei care aplică, cu sfințenie, tratamentele indicate de profesorul Adrian Streinu Cercel, în bătălia cu noul coronavirus. De somitățile în materie din Europa, dar și din alte colțuri ale lumii. De ai lui pacienți – și nu sunt puțini- cărora le-a salvat viața.

Și, nu în ultimul rând, de românii care au încredere în el. În proporție de peste 60%. Adică de vreo cinci ori mai mult decât în ministrul Sănătății, de patru ori mai mult decât în premier, și , la acest moment, ceva mai mult decât în președintele.

De aici i se trage, de fapt, profesorului Adrian Streinu Cercel. De aici și de la faptul că, specialist fiind și nu vreun politic de două parale liberale, a avut curajul să rostească niște adevăruri. Precum cel referitor la închiderea granițelor. Precum cel legat de românii trimiși la cules de sparanghel. Precum cel despre faptul că nu se testează la capacitate din motive de politică sanitară. Atribuțiune care ține de Ministerul Sănătății, de Executiv și, nu în ultimul rând, de cel care și-a dorit guvernul lui.

Un guvern populat cu monumente de mediocritate. Și când mediocritatea PNL-istă a ajuns la putere, meritocrația a trebuit să fie mazilită!

PS

Dacă profesorului Adrian Streinu Cercel i-au inventat povestea referitoare la carantinarea persoanelor de peste 65 de ani, în condițiile în care nici măcar nu a folosit acest termen, făcând referire la izolarea fiecăruia în ce consideră că îi este acasă – casa proprietatea, casă de vacanță, apartament închiriat și hotel doar pentru cei CARE NU AU UNDE SĂ LOCUIASCĂ- mă întreb ce basme vor scorni despre Raed Arafat.

Măriuca ANDRONE

sursă foto: luju.ro

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )