„Atâta timp cât cerul e albastru, vei fi deasupra tuturor. Zbor lin, înger al Universităţii!”

Oameni importanți din fotbalul românesc, cluburile de fotbal, FRF şi conducători i-au adus un omagiu fostului internaţional Ilie Balaci, care a încetat din viaţă, duminică, la 62 de ani, în urma unui accident vascular cerebral.  „Regret nespus. Este o veste teribilă care practic m-a şocat, sunt bulversat total. O pierdere enormă pentru fotbalul românesc, pentru toţi cei care l-am cunoscut, pentru toţi suporterii români. A fost un exemplu pentru noi toţi, pentru generaţii de jucători, un om la fel de mare ca şi talentul său. Transmit sincere condoleanţe familiei, să aibă putere să depăşească acest moment incredibil. Dumnezeu să-l odihnească!”, a spus Gică Hagi, conform anunţului făcut pe siteul oficial al celor de la Viitorul.  „Sunt şocat, m-a surprins. Îmi pare foarte rău pentru el şi pentru familia lui, pentru Craiova, pentru fotbalul românesc. Eu am ţinut foarte mult la el. E un mare talent al fotbalului românesc, îl consider unul dintre cei mai mari alături de Hagi, Dobrin, ca talent vorbesc. A fost un jucător de nivel mondial. „, a declarat Mircea Lucescu la Digi Sport.

Ne amintim de oamenii de excepţie atunci când ei mor.

„Noi ne amintim de oamenii de excepţie, de geniile fotbalistice sau în general de oameni – asta-i barbaria noastră – atunci când ei mor. În rest, nu prea îi băgăm în seamă. Asta-i firea umană. Ilie făcea parte din elită şi ca jucător de fotbal şi ca inteligenţă şi prezenţă şi după ce a abandonat fotbalul. Dar s-au aşezat anii şi peste mine şi poate mai greşesc din punct de vedere al datelor. Ilie a fost un jucător de excepţie, un copil înfiat imediat ca valoros la Craiova de prietenii mei de excepţie. Şi acum este greu să mai găseşti un jucător de inteligenţa, capacitatea lui Ilie de a dribla, de a crea de a pune geniu în acţiunile sale. Acum nu ştim decât să ne duşmănim, să ne atacăm unii pe alţii fără motiv. Ilie era un tip care avea şarm, avea inteligenţă, avea expresie, avea chintesenţa explicării sau tratării sau prezentării unor evenimente fotbalistice. A fost un tip de excepţie, dar aşa cum este viaţa, l-a luat mult prea devreme. Era un tip, ca orice român cu personalitate, ca orice om inteligent, nu suporta proştii şi mai lua foc. Poate şi de aceea a ales calea exilului în străinătate, decât cea a aşa-zisei Craiova Maxima. Craiova Maxima a fost expresia unor genii şi este bine că este împărtăşită, preluată, dar aparţine, repet, unor genii olteneşti, puţine, dar de remarcat şi de ţinut minte”, a declarat Cornel Dinu, la Digi24.

” Aveam o relaţie de prietenie cu el chiar dacă eu jucam la Steaua şi el la Craiova. Pentru mine a fost tot timpul o onoare să joc alături de el. Este tragic ce s-a întamplat.. S-a dus nea Gicu Dobrin, Mopsul (n.r. – Florea Dumitrache). Dar Ilie nu, nu a murit… El a plecat puţin să fie acolo, sus în Ceruri alături de cei pe care i-am amintit mai devreme. Ilie va rămâne în istoria fotbalului din România. Nu-mi vine să cred că vorbesc despre el la trecut. El avea 62 de ani, eu am împlinit azi, 64. Mă gândesc ce se va întampla şi cu mine, peste o oră, o zi sau mai ştiu eu… Se duc marile valorile ale sportului românesc. Suntem din ce în ce mai săraci…”, a declarat Marcel Răducanu pentru Telekom Sport, în ziua în care a împlinit 64 de ani. „Atâta timp cât cerul e albastru, vei fi deasupra tuturor. Zbor lin, înger al Universităţii!”, a scris Gică Popescu pe contul său de Facebook. “Azi a plecat dintre noi, mult prea devreme, unul din cei mai mari fotbalişti din istoria fotbalului românesc, Ilie Balaci! Am avut privilegiul să joc alături de el şi onoarea să debutez în locul lui în mare echipă a lui Dinamo Bucureşti. Rămas bun Nea Ilie! Nu te voi uita niciodată!”, este mesajul lui Ionuţ Lupescu după decesul lui Balaci. „Dumnezeu să te odihnească în pace suflet drag! Prea repede te-ai stins, ai fost şi eşti un înger! Multe lacrimi pentru tine, nu o să fii uitat niciodată! Dor şi durere!”, a scris Adrian Mutu pe Facebook. „FCSB exprimă regretul pentru trecerea în nefiinţă a unuia dintre cei mai mari fotbalişti din istoria României, Ilie Balaci, la vârsta de 62 de ani. Dumnezeu să te odihnească în pace, „Prinţule”!”, notează FCSB.

Fotbalul românesc e mult mai sărac fără el.

„Pentru cei care n-au avut privilegiul de a te cunoaşte, ai fost doar un fotbalist-minune şi un antrenor genial. Noi, care te-am cunoscut, ştim ce om ai fost. Ştim câţi oameni ai ajutat, ce gesturi incredibile ai făcut. Ne va fi tare dor de tine, Ilie. Tare dor…”, a subliniat Mihai Stoica, managerul general al FCSB. „O veste cutremurătoare a venit în această dimineaţă: Ilie Balaci a plecat dintre noi. Suntem alături de familie şi de întreaga suflare ”alb-albastră” a Universităţii Craiova în aceste clipe sfâşietoare. În mod incontestabil, Ilie Balaci a fost unul dintre cei mai buni jucători din istoria fotbalului românesc. Dispariţia lui nu poate fi compensată de nimic. Odihneşte-te în pace, iubită legendă!”, a transmis Poli Timișoara. ” M-au lăsat picioarele, nici nu pot să vorbesc. E un şoc emoţional foarte puternic, vă rog să mă înţelegeţi. Nu pot vorbi despre Ilie. El oricum rămâne unul dintre cei mai mari fotbalişti pe care i-a dat România vreodată. Chiar nu pot să-mi găsesc cuvintele, cu Ilie aş fi vrut să pot să beau un pahar cu vin peste 25 de ani, dar nu pot să vorbesc despre el la trecut”, a declarat Gheorghiță Geolgău. ” E foarte trist. Fotbalul românesc e mult mai sărac fără el. E un idol al Craiovei şi al fotbalului românesc. Era supărat pe faptul că nu antrenează în ţara sa. Merita mult mai mult de la români. Dar acum nu mai contează. E devreme. A murit la 62 de ani”, a declarat Marcel Puşcaş, actualul oficial al FC U Craiova, din Liga a 3-a, pentru Digi Sport. ”În urmă cu doar câteva zile am avut şansa de a sta de vorbă cu cel mai mare fotbalist al României, domnul Ilie Balaci, cel care mi-a transmis: ”Piticule, tu trebuie acum doar să înveţi să te distrezi pe teren”. Nea Ilie, voi înrăma aceste cuvinte şi vă promit că aşa voi face. Vă mulţumesc pentru tot, pentru toate sfaturile de-a lungul timpului. Nu vă voi uita niciodată”, a postat Alex Mitriţă pe Instagram. „Ilie Balaci, unul dintre cei mai mari fotbalişti din istoria României, a încetat din viaţă, duminică dimineaţa, la vârsta de 62 de ani.LIGA PROFESIONISTĂ DE FOTBAL TRANSMITE SINCERE CONDOLEANŢE FAMILIEI GREU ÎNCERCATE! DUMNEZEU SĂ-L ODIHNESCĂ ÎN PACE!”, a fost omagiul adus de LPF lui Ilie Balaci.

Dumnezeu aşa a vrut, să ni-l ia repede şi tânăr

Fiica lui Ilie Balaci, Lorena, a declarat, duminică, la Craiova, că tatăl său se temea de moarte şi spunea că va muri tânăr. „Dumnezeu aşa a vrut, să ni-l ia repede şi tânăr. Aseară era bine. Eu sunt şocată, în momentele astea n-am cuvinte. Aş vrea să-i păstrăm memoria frumoasă. Cred că i-a cedat inima, cam asta s-a întâmplat. Am vorbit aseară ultima dată cu el, să-i spun că cel mic urma să joace la echipa under 17. El joacă la ora asta, este la Slobozia şi joacă. În vara asta am fost foarte bucuroşi pentru că cel mic fusese convocat la naţională, cel mare luase la facultate, a intrat la Teatru. N-am avut niciun moment de tristeţe în familie. Nimic n-a prevestit această tragedie. Ştiu că Dumnezeu l-a vrut acolo, sus. Lui tata îi era frică de moarte şi spunea că va muri tânăr. N-am decât să le mulţumesc oamenilor de la SMURD, tuturor paramedicilor care au fost aici. N-avem ce să reproşăm nimănui. Pur şi simplu nu a răspuns la nicio manevră medicală. Încă nu ştim ce a fost exact”, a spus Lorena Balaci

ISU Dolj a precizat într-un comunicat că decesul fostului fotbalist Ilie Balaci a fost constatat după ce medicii au executat mai multe zeci de minute manevre de resuscitare. „În jurul orei 09.40, a fost anunţat apelul la 112. Imediat la locuinţa de familie a fotbalistului s-a deplasat un echipaj cu medic de la SAJ Dolj, care a găsit victima în stop cardio-respirator. Ulterior, s-a luat decizia de a mai trimite în sprijin la caz înca in echipaj SMURD cu medic. După executarea timp de mai multe zeci de minute a manevrelor de resuscitare (conform protocolului medical) a fost declarat decesul fotbalistului”, a precizat ISU. Cariera de jucător a lui Ilie Balaci a durat 15 ani. 12 din aceşti 15 ani au fost petrecuţi la Universitatea Craiova, club pentru care a jucat în mai mult de 300 de meciuri oficiale şi cu care a câştigat şapte trofee. Balaci a debutat la Universitatea Craiova în august 1973 şi a a contribuit la primul titlu de campioană al echipei din Craiova.

 

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )