Arbitru român acuzat de rasism pentru că i-a spus unui jucător de culoare “negru”!

FRF  aşteaptă raportul UEFA după incidentul de la meciul PSG – Istanbul Başakşehir

„Federaţia Română de Fotbal a luat act de cele întâmplate la partida din Liga Campionilor, PSG – Istanbul Başakşehir, partidă întreruptă în minutul 14, în urma unui incident în care a fost implicat Sebastian Colţescu, cel de-al patrulea oficial al meciului.

Partida nu a mai continuat, iar UEFA va analiza incidentul. Federaţia Română de Fotbal aşteaptă raportul forului de la Nyon pentru a afla exact cele petrecute şi pentru a acţiona în consecinţă!

 

Federaţia Română de Fotbal se delimitează ferm de orice acţiune sau declaraţie cu tentă rasistă sau xenofobă!”, se arată într-un comunicat al FRF.

Jucătorii echipei Istanbul Başakşehir au părăsit Stadionul Parc des Princes, refuzând să mai dispute meciul cu PSG din Liga Campionilor, în urma scandalului de rasism în care este implicat Sebastian Colţescu, informează RMC Sport, care precizează că partida s-ar putea relua miercuri, de la ora 19.55.

Turcii au solicitat înlocuirea arbitrului de rezervă, pentru a accepta ca meciul întrupt să se poată relua. Însă după ce UEFA a anunţat că Sebastian Colţescu nu va mai fi pe teren, o parte a jucătorilor echipei turce tot nu a vrut să reia partida.

Clubul Istanbul Başakşehir a postat pe contul de Twitter sloganul UEFA „No to Rasism, Respect”, după ce arbitrul de rezervă Sebastian Colţescu l-ar fi făcut „negru” pe un oficial al grupării turce la meciul cu PSG, din ultima etapă a Grupei H a Ligii Campionilor.

Meciul PSG-Istanbul BB, din etapa a VI-a, ultima, a Grupei H a Ligii Campionilor, arbitrat de români, a fost întrerupt, în minutul 16, la scorul de 0-0.

Turcii au părăsit terenul după ce arbitrul de rezervă Sebastian Colţescu ar fi folosit cuvântul „negru” la adresa unei persoane din staff-ul echipei din Istanbul. ”De ce ai zis negru? De ce?! Te-am auzit spunând asta! De ce nu spui ‘acest tip alb’, când vorbești despre el, spui doar acest tip? Ascultă-mă! De ce atunci când menționezi ‘un tip negru’, trebuie să spui ‘acest tip negru’?!”, a reacționat, extrem de revoltat, Demba Ba.

Oaspeţii au protestat deseori la deciziile arbitrului de centru Ovidiu Haţegan, iar Sebastian Colţescu l-a atenţionat pe central că o persoană din staff-ul echipei turce trebuie sancţionată. Colţescu ar fi folosit cuvântul „negru” despre acea persoană.

Haţegan l-a eliminat pe antrenorul secund Pierre Webo, fost internaţional camerunez, iar turcii au decis să iasă de pe teren după mai multe discuţii cu brigada şi cu alţi oficiali ai meciului.

Brigada română care a fost delegată la acest meci este formată din centralul Ovidiu Haţegan, asistenţii Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe şi rezerva Sebastian Colţescu.

 

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )