„Am nevoie de lapte” – program pentru reducerea riscul transmiterii post-natale a infecţiei cu HIV

În 2021, Fundația Baylor Marea Neagră va avea asigurate fondurile necesare pentru acoperirea necesarului de lapte praf pentru copiii persoanelor care trăiesc cu HIV.

„Dacă transmiterea infecției cu HIV poate fi oprită, considerăm că este o datorie să ajutăm. Știm că la Fundația Baylor Marea Neagră se fac eforturi pentru ca părinții care trăiesc cu HIV să poată avea copii sănătoși: de la monitorizarea stării de sănătate și consilierea psihologică a viitorilor părinți, la programe care au ca rezultat crearea de instrumente care permit informarea și educarea viitoarelor mame.

Ne place să credem că ajutăm la conturarea unui viitor mai senin atât prin domeniul în care activăm, cel al energiei regenerabile cât și prin susținerea acestui program. Ne asigurăm că părinții își îndeplinesc cel mai arzător vis, acela de a avea copii sănătoși. Reînnoim astfel angajamentul nostru de a ajuta copiii prețioși, asigurându-le celor care se vor naște în 2021 laptele praf care le garantează sănătatea.

Facem acest lucru știind că, pentru copiii expuși la HIV pe durata sarcinii, hrănirea exclusiv cu lapte praf face diferența între oprirea transmiterii HIV de la mamă la copil și umbra apăsătoare a unui tratament medical de urmat toată viața. Suntem în continuare acolo unde comunitatea are nevoie de noi,” a declarat Andrei Muntmark, administratorul companiei Orchid.

„În prezent se află în monitorizarea echipei noastre multidisciplinare șase viitoare mame, paciente ale fundației. Programul „Am nevoie de lapte” reduce riscul transmiterii post-natale a infecţiei cu HIV.

Copiii născuți din mame cu HIV sunt monitorizați până la 18

Există 99% șanse ca o mamă care trăiește cu această infecție cronică să aibă un copil sănătos, fără HIV. La Baylor România asigurăm condiţiile strict necesare pentru ca mamele cu HIV să nu alăpteze.

Oferim consiliere cu privire la opțiunile adecvate diagnosticului de infecție cronică, inclusiv cu privire la prevenirea transmiterii infecției la copil, din momentul diagnosticării pentru unele dintre viitoarele mame, pentru altele odată ce se apropie de vârsta adultă și își doresc să înceapă o relație.

Trebuie să recunoaștem că este mult mai ușor pentru colegele noastre din echipa psiho-socială să pornească la drum în 2021 știind că pentru copiii care urmează să se nască în următoarele luni există deja fondurile necesare pentru hrană: cantitatea necesară de lapte praf va fi predată familiilor acestora lunar,” a declarat Ana-Maria Schweitzer, director executiv, Fundația Baylor Marea Neagră.

Alăptarea este contraindicată pentru mamele care trăiesc cu HIV, deoarece virusul este prezent în laptele matern. Aceasta nu este singura situație în care alăptarea este contraindicată.

Copiii născuți din mame care trăiesc cu HIV sunt monitorizați până la împlinirea vârstei de 18 luni când, prin teste de laborator, transmiterea infecției poate fi infirmată.

 

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )