A fost suplimentate paturile și la Spitalul Militar Modular Constanța

De la debutul pandemiei, la nivelul judeţului Constanța au fost confirmate 3.752 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Dintre acestea, 85 au decedat.

Conform informațiilor transmise de Prefectura Constanța, la acest moment, 495 de persoane sunt internate: 458 din judeţul nostru şi 37 din alte judeţe. În carantină la domiciliu se află 1.406 persoane aflate, în această categorie fiind incluse persoane care s-au întors recent din zone cu risc epidemiologic ridicat, respectiv persoane care sunt considerate contacţi direcţi ai celor confirmaţi cu virusul SARS-CoV-2. Un număr total de 497 de persoane sunt izolate la domiciliu, acestea reprezentând numărul celor confirmate cu noul coronavirus, dar care au fost externate.

În urma centralizării datelor din toate spitalele şi clinicile din judeţ, de la începutul pandemiei şi până în acest moment au fost confirmate 279 de cazuri de infectare în rândul personalului: medici (75), asistenţi medicali (113) şi personal auxiliar (91).

La nivelul judeţului Constanţa au fost incluse 607 paturi pentru tratarea bolnavilor COVID-19. Acestea sunt distribuite astfel: Spitalul Clinic de Boli Infecţioase (120 – 126 ocupate, capacitate suplimentată), Spitalul de Pneumoftiziologie (100 – 93 ocupate), Spitalul Municipal Medgidia (150 – 122 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (107 – 89 ocupate), Spitalul Militar – Sistem Modular (56 – 61 ocupate, capacitate suplimentată) şi Secţia Exterioară Agigea (74 – 4 ocupate).

 

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )