4.746 pachete de țigări “fumate” de polițiștii de frontieră

În ultima lună, în urma activităților informativ-operative desfăşurate, polițiștii de frontieră din cadrul structurilor teritoriale ale Gărzii de Coastă, sub coordonarea procurorului învestit în cauză din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au desfășurat mai multe acțiuni pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigări în zona de competență.

Astfel, în urma acțiunilor întreprinse, polițiștii de frontieră au depistat în flagrant cinci cetățeni români, cu vârste cuprinse între 27 și 70 de ani, care dețineau și transportau cantitatea de 4.746 pachete de țigări fără timbru fiscal, diferite mărci, evaluate la 47.460 lei, pentru care nu au putut prezenta documente justificative, precum și diferite sume de bani.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus (0 )